Vaccinări pentru îngrijitori de pe teritoriul Germaniei

Atât în România, cât și în Germania, unele dintre primele grupuri cărora li s-a oferit vaccinarea împotriva Covid-19, au fost și sunt persoanele în vârstă sau grav bolnave. Cu toate acestea, a fost introdusă recent în Germania o ordonanță care anunță că persoanele din apropierea persoanelor în vârstă, cum ar fi îngrijitorii juridici, cu contract, sau cei de zi, și de asemenea, cei care locuiesc în aceeași gospodărie cu tutelații lor, pot fi, de asemenea, vaccinați. Vă recomandăm ca îngrijitorul să însoțească persoana care are nevoie de îngrijire în timpul vizitei la vaccinare, și, cu această ocazie, să fie vaccinat și el, fiind o persoană din apropierea tutelatului său.

Organizarea vaccinărilor și alocarea vizitelor sunt reglementate de landurile germane (aici pentru mai multe informații).

Vaccinări pentru îngrijitori de pe teritoriul Germaniei

Posibilitatea de vaccinare împotriva Covid-19 pentru persoanele care îngrijesc vârstnici germani

Actualități la Hausengel
Aici veți găsi toate mesajele Hausengel referitoare la temele de îngrijire și asistență, dar și sfaturi și lucruri distractive.
Toate stirile

Câștigătorii la tombola de Crăciun a îngrijitorilor

Francizații noștri care au fost la muncă în Germania între 23 și 31 decembrie 2021 au participat la tragerea la sorți de Crăciun Hausengel pentru a avea șansa de a câștiga unul dintre premiile în...

Concurs de Crăciun pentru îngrijitori

Sezonul Crăciunului se apropie cu pași mari. În fiecare an așteptăm cu nerăbdare Crăciunul. Pentru acest moment special, am pregătit un concurs pentru francizații noștri. Condițiile de participare...

Tombola de Recomandări Hausengel

În plus, în data de 1 octombrie 2021 începe tombola noastră de recomandări Hausengel. Asta înseamnă că dumneavoastră puteți câștiga și mai mult dacă recomandați Hausengel în perioada 1 octombrie...